Concursul National EUROSCOLA

Elevii Colegiului Național ”Gib Mihăescu”
promovează patrimoniul local în contextul cultural european


     În această perioadă, prin contribuția elevilor clasei a X-a A, sub coordonarea doamnei profesor Maria Dinu și a doamnei profesor Anisoara Stan și cu sprijinul conducerii, doamna director Ana Nițoiu si domnul director adjunct Laurențiu Pătru, Colegiul National ”Gib Mihăescu”, Drăgășani participă la Concursul național EUROSCOLA, ediția a X-a (2017-2018), lansat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, ediție care se va desfășura sub titlul generic “Rolul patrimoniului românesc în consolidarea identității europene”.


     Acțiunile elevilor se vor canaliza pe conservarea tradițiilor drăgășănene, scopul principal fiind promovarea Muzeului Viei și Vinului, Drăgășani, obiectiv cuprins în Patrimoniul Național și integrarea lui în diversitatea culturală europeană.


     Activitățile proiectului au demarat cu studierea acestui obiectiv în vederea cunoașterii valorii sale de patrimoniu în context național și european, din punct de vedere istoric, artistic, stiințific, arheologic. Aceste activități se extind pe o sferă largă de manifestări, de la cercetare pentru a concepe proiectul de campanie de informare, până la cele de prezentare pentru a face cunoscută valoarea obiectivului în rândul publicului de toate vârstele. Între obiectivele promovate sunt de interes legendele locale și informațiile referitoare la vechimea elementelor de vini-viticultură care dau specificitate acestei instituții de cultură (prin promovarea exponatelor din domeniu foarte vechi) și la soiurile de viță de vie create, contribuind astfel, din timpuri străvechi, la îmbogățirea patrimoniului viticol universal.


     În programul elaborat, remarcabilă este misiunea pe care și-o asumă echipa de a trezi interesul tinerilor cu scopul conservării și al valorificarii acestui obiectiv pentru generațiile viitoare, ca marca a identității locale si naționale.


CoordonatoriDinu Maria
Stan Anișoara
Echipa de proiectMirescu Ioana TeodoraDumitrașcu Andreea Șușanu VladMatei GeorgianaMarica Andreea
Preda ȘtefaniaPetcan AlexandraMardaloescu AndreiPiciu AndreeaDraguţ Pantelimon
Munteanu DariaNuță FilofteiaLăzărescu MihaiNiți Alexandra
Meșină AlexandraPîrvu MirunaFlorea AndreeaMihalcea Andreea
Cuculici CarmenDiaconu AdrianUrs GabrielTudor Eduard

     Pentru mai multe informatii, va rugam sa vizitati pagina de facebook:



Muzeul viei și vinului Drăgășani